Pentru orice tip credit fiecare bancă îți analizează afacerea în funcție de apetitul ei pentru risc (nu toate băncile te vor întreba același lucru, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor fizice).
Timpul și efortul pe care tu le-ai depune, doar să vizitezi fiecare bancă, să îți spui povestea afacerii tale și să o susții, deja le-ai câștigat și le redirecționezi către alte dorințe ale tale.
Nu merită să-ți consume energia “traducerea” fiecărei cifre din contabilitatea ta, iar apariția unor impedimente să te demoralizeze.
Colaborarea noastră are start, însă nu are stop. O dată ce nevoia ta a fost acoperită, iar dorința ta împlinită – adică ai obținut creditul potrivit companiei tale, de la banca dorită, noi rămânem sprijinul tău pe tot parcursul desfășurarii contractului de credit, și bineînțeles suntem langă tine pentru orice plan de business vei avea.
Asta este diferența între un broker de credite (exclusiv pentru persoane fizice și este plătit de banca) și un facilitator/intermediar de credite (exclusiv pentru companii și este plătit de tine).

Înțelegerea reciprocă (banci vs. client) a cerințelor și așteptărilor și implicit, tu să ai o idee clară și exactă privind necesitatea acestor informații (nu doar financiare) sunt vitale.
Doar cu o întâlnire, doar cu o poveste, ai toate variantele de creditare pentru compania ta, iar tu doar o alegi cea mai confortabilă. Așa ai garanția că ai făcut cea mai bună alegere pentru afacerea ta.
Accesul tău continuu la un pachet de informații actualizate frecvent de către bănci.

Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate